Însărcinată pentru a doua oară, Laura Cosoi va naște în aproximativ o lună. După ce a postat imagini recente cu ea, fanii au acuzat-o că își editează pozele.
Cu o lună înainte să devină mamă pentru a doua oară, Laura a decis să facă publice imagini cu „noua siluetă”. Blondina a postat pe o rețea socială mai multe fotografii în care se putea observa burta de gravidă.
Fanii au lăudat-o imediat pentru că și-a păstrat silueta în cele opt luni de sarcină. Totuși, au apărut și comentarii în care era acuzată că își editează fotografiile, pentru că burta sa pare prea mică.
Ca să pună capăt speculațiilor, Laura a explicat că folosește o anumită funcție a camerei foto, însă nu editează imaginile pentru a-și modifica formele.
„Poza NU este modificată. Nu obișnuiesc! Cel mult este făcută pe modul “portret” și nu se modifică nimic, ci doar se face blur pe fundal. La prima sarcină burtica a fost mai mare și la mine, și diferită ca formă”, a spus Cosoi.
Vedeta a vorbit recent, într-un interviu, despre diferențele dintre prima și a doua sarcină și despre o mică problemă pe care o are.
„Cea de-a doua sarcină nu mi s-a părut atât de diferită de prima. Nu am prea avut poftă de mâncare în primul trimestru, dar în rest nu pot spune că mi-a fost rău. E adevărat, au mai fost zile când am avut stări de moleșeală, de somnolență, dar nu cine știe ce. Cu căldura am însă o mică problemă: n-am tolerat-o niciodată și nici acum nu o tolerez. Îmi place să fiu însărcinată, mă încântă tot ce simt și mă bucur foarte mult de fiecare zi, cu atât mai mult cu cât perioada sarcinii se apropie de final”, a declarat Laura pentru click.ro.